Dimineaţa şopârlele au în stomac jumătăţi de fluturi nedigeraţi.
Îţi vine să vomiţi draga?
Nici nu ştiu cu ce să încep!
Conversaţia lâncezeşte la şopârle fiindcă dimineaţa sunt amorţite şi
reci, aproape moarte. Nu ştiu dacă le e silă puţin de viaţă sau de
ele,ori de dietă,ori dacă noaptea le este un sfetnic bun, ori dacă se
simt prost că au ucis fluturii. Măcar se hrănesc cu frumos, la propriu.
M-am trezit brusc. Dragonul meu boscorodea aceste non sensuri lângă
patul meu. Vroia să îi visez rudele, să nu mă scârbesc eu de mărimi şi
solzi chiar dacă îl văd pe el şi văd şopârlele.
- De ţi-ar pica coada în cafea! Te urăsc pentru toate dimineţile ratate! Te urăsc de tot defapt!
- Dimineţile sunt frumoase doar dacă sunt devreme...dacă îţi tot
foieşti picioarele în pătură şi te întinzi îndelung carnea ta se va
lenevi!
- Amin! Ceas deşteptător neiventat încă de tehnica si necopiat de
chinezi... vreau o zi normală, o rochie frumoasă , soare puternic şi o
cafea.... vreau să diger viaţă şi timpul fără ghearele tale înfipte în
spate! Mă oboseşte prezenţa ta.
-Nu cred că arăt bine în altă parte. Îmi stă bine înfipt în inima ta,
mai precis, spatele pe care îţi place să îl foloseşti când descri
poziţionarea mea nu este relevant. Mie nu ai cum să îmi întorci spatele
deşi sunt conştient că ai vrea să faci asta. Creierul tău face asta, cu
tine, joaca voastră unde aveţi impresia că aţi scăpat de mine. Gata cu
Umbra!
Ei bine, iubita mea, Umbra e peste tot!
Sincer, simt nevoia să îi dau cu ceva în cap! Probabil există pe
undeva şi un compendiu despre tehnici de rănit umbre... probabil peste
ceva vreme o să mă găsească cartea pe mine şi o să îi pup coperta de
fericire.
Trăiesc într-o lume în care nici şireturile nu se leagă singure,aşa că mă duc să fac un duş.
- Intru şi eu cu tine!
- Se rupe cabina!
- Cine e vaca?
- Mă-ta! Că eu am slăbit şi tu eşti o umbră!
- Cine e mama?
Şi apa a început să curgă.... cine o fi mama lui oare? Sunt singură şi nu am cum să îl întreb. Plecase.
Asta e o chestie mişto la umbre, vin şi pleacă după bunul plac şi mai
ales pleacă când nu le convine ceva. Mie mi-ar fi plăcut să îmi
răspundă, aş fi folosit informaţia la ceva. Cu siguranţă nu cred că sunt
eu mama lui, nu l-am chemat eu, nu l-am vrut lipit de mintea mea şi nu
l-am căutat. Poate am dat de el pe un forum, poate am dat de el la o
cafea, poate l-am luat de la supermarket. Sigur nu dintr-un film fain!
Sigur. L-am luat din ceva şi nu mai pot să scap de el şi încă nu vreau
să recunosc că o să mă bântuie toata viaţa.
Va trebui să fac ceva! Orice! Vreau să o caut pe măsa, poate mă
sfătuieşte ea cum să îl trimit la plimbare şi să nu îl ucid. Crima nu e o
alegere creştinească dar e o alegere care îţi vine în minte când vrei
să scapi de ceva, în cazul meu de cineva, de o umbră dragon...din moarte
nu se mai întoarce nimic. Aşa am învăţat eu până acum. Sper să nu înăţ
altceva nou fiindcă de certitudinea asta am nevoie ca de apă...şi da,
acum trebuie să ies din duş şi să îmi continui ziua. Normal. Ca şi cum
nu aş fi eu cea bântuită.
