Împărţim camera asta în mici strîduţe ca să ne facem separat confidenţe pe la colţuri.
Mai a ramas în bucătărie o cutie de lapte ,salamul se odihneşte în aşteptarea mea.
Deghizăm o uitare în grijă sau nu?
E atat de plăcut să defilez prin viaţa mea,în ritm de jazz,cu un zâmbet larg şi o faţa nostimă.
Astăzi am de plătit nişte facturi,încep să fiu integrată în casă cu responsabilităţi.
La ora 10 se vorbeşte despre copii. Edi e prea întârziat ca să mai vrea să fabrice, eu mult prea tânără, amandoi avem copii de suflet adoptaţi....poveşti şi sfaturi ca de la "mama" la "tata".
E complicat şi cu copilul altuia ,darămite dacă ar fi al meu,al lui.
În orice ataşament e imposibil să gândeşti abstract,există un efort de detaşare dar se face cu multă muncă şi e greu de luptat cu un sentiment de drag....deci probabil că o să tot "infiez" pe ei până o buctez eu.
Margaret Atwood Povestea Cameristei- poate am mai zis de ea....astăzi am vreme sa citesc cât poftesc,sunt singură acasă şi nu am cursuri,azi nu e nici o limită la timp...mai lungesc cana de cafea şi plătitul facturiilor,mă simt în pauza mare.
Tip despre carte - Acţiunea romanului The Handmaid’s Tale (publicat în 1985 şi nominalizat la Booker în anul următor) se petrece într-un viitor nu cu neputinţă de imaginat, într-o monoteocraţie — Republica Galaad, fostă cândva SUA — intolerantă şi represivă. Singura funcţie care îi este permisă lui Offred este aceea de a se înmulţi. Dacă se abate de la aceasta, va fi, ca toţi disidenţii, spânzurată de Zid sau trimisă în Colonii să moară încet de pe urma radiaţiilor. Dar nici chiar un stat represiv nu poate să oblitereze dorinţa — nici a Cameristei, nici a celor doi bărbaţi de care atârnă viitorul său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu