M-a prins nostalgia de un picior,piciorul aripei drepte care odata se zbatea cu gandul ca tu,ca eu ,ca noi nu suntem decat carne si oase.
Daimonul meu nu stie sa roada radacinile uitarii si mi-e drag tocmai pentru ca NU pentru ca nu mai e loc intre cuiburi plamadite din aer de munte. Gustul acesta de himera desteapta sangele adormit, scoarta mea cuminte isi scutura pletele si se intreaba....de ce nu mai simti azi ca maine pamantul se invarte ca si sinele trenului?!
Daimone, daimone, limba ta e dulce cum stiu ca a fost odata ambrozia zeilor, dar s-a prabusit muntele sub greul cupelor si toti am ramas muritori.
Printre timp,printre flegme,printre nu aici,nici dincolo....printre orice alta suflare.
Sttttttt...rasare soarele si noaptea asta a noastra,furata pe tacute ne-a lasat goliti de orice cuvinte....pana cand eu,pana cand tu ne aducem aminte ca uneori putem povesti despre nevina.
Inca in umbra, desi o total alta eu
Un comentariu:
campanie personala pentru ceva? mah..e bine ca mai misti degetele pentru o cauza...de orice origine ar fi ea sau ce sens o avea....
Trimiteți un comentariu