Si fluturii mor cateodata...vorbesc limba zborului si se duc spre apus.
Nu e nimic de facut in urma lor,florile lucesc dimineata mai trist si soarele straluceste mai tare....si apoi vine Intunericul.
Astazi voi aprinde lumanarea mea alba,dupa un zbor de fluturi,mi se face de Intuneric tot mai mult,cate un zambet pentru fiecare apripa pictata.
Nu mai scriu scrisori,nu mai culeg pene de porumbei.
Incerc un alt drum,dau spinii pentru o carare cu iarba,verde crud,verde plouat,verde ud,verde uitat....mi-a venit Vara la usa,mi-a venit Zmeul si undeva incepe alta poveste.
Inca e soare,inca trec oamenii prin mine ca printr-o panza de paianjen.
Nu sunt trista,sunt doar spanzurata de timp si senzatii.
2 comentarii:
interesanta poezia...sper ca asta este! mi-a dat o idee de proza sa le dau ghijilor mei de la cenaclu...poate se mai trezesc si ei din lethargie...nu de altceva dar 80-isti au fost, au trecut si cei din generatia 90 iar ei continua.
Eu nu sunt un mare amator de poezie dar deile par interesante pentru o poezie de stare
un fluture nu traieste decat o singura zi: Ziua in care invata sa iubeasca, sa zambeasca sa traiasca...
Trimiteți un comentariu