o ciuperca otravita

A fost odata o ciuperca rosie.Traia fericita pe o patura de muschi verde intr-o padure indepartata unde nu calcase picior de om.Privea cerul albastru si se simtea libera chiar daca nu parasise niciodata Tara cipercilor rosii.
Zilele ei treceau scriind poezii pe frunze de papadie si brusturi,spune povesti tuturor animalelor care veneau sa o asculte si filosofa mult cu o broasca testoasa.
Intr-o zi padurea linistita unde era Tara ciupercilor rosii s-a cutremurat de un falfait de aripi.
Un inger lovit la o apripa cazuse din cer si ciuperca noastra a prins drag de acest inger si a luptat pentru prima data cu radacinile care o tineau ingropata in intunericul pamantului.
S-a indragostit de inger pentru ca i-a vorbit frumos si a stat o vreme langa ea zi si noapte...defapt ingerul isi vindeca aripa ranita si astepta sa isi poata lua zborul inapoi la locul sau.
Ciuperca a stiut ca locul ingerului nu era in padurea intunecata dar a incercat sa creasca,atat de mult incat sa atinga cerul pentru a fi langa ingerul ei alb...dar oamenii au inceput sa polueze ploaia cu sufletele lor murdare,cu sangele scurs din ranile lor si au iesit toti in ploai ca sa fie spalati de rau.
In tot acest timp Marele Anonim a stat sus pe tronul sau si a privit cum ciuperca strange otrava in vene sale,o otrava care o ridica din ce in mai sus spre cer si spre ingerul ei....si intr-o zi a ajuns cu palaria ei rosie sa atinga un fulger.A cazut retezata la pamant si a oftat.
A trecut o primavara si din ciuperca a crescut un pui mic si fragil,Ciuperca rosie a sperat ca omorandu-l va uita visul ei de a ajunge la cer,asa ca si-a incordat venele pline de otrava si a supt puiul de seva si viata.S-au intunecat norii,s-a desprins cerul si a cazut ingerul pe pamant,in acelasi loc in care ciuperca isi traia viata inchisa.
Si-a privit ingerul in ochi si s-a simtit sfasiata,a incercat sa il atinga cu un val rosu,dar ingerul ei era pierdut si imbatat de cer,asa ca s-a uitat in ochii ciupercii si nu a mai recunoscut nimic care sa il faca sa-si doreasca sa se ingroape in pamant.A plecat grabit sa isi caute o bucata de nor colorat de unde sa simta curcubeul...
In Tara ciupercilor rosii era liniste si jale,singura lor ciuperca poeta isi pierduse pe undeva sufletul,un suflet de care nu stia nimeni,nici macar ea...si a pus in loc o bucata de muschi verde si a inceput sa spere ca intr-o zi se va intinde pe tot spatiul verde si va iesi din intuneric la lumina de la captul padurii.
A venit iarna si s-a uscat muschiul,s-a deschis pamantul si a tasnit otrava,s-a aprins foc mare din cer si s-a lasat uitarea peste tot.
Uneori,noaptea se mai aud voci linistite,undeva o ciuperca otravita vorbeste cu un inger cazut.