cand drumul in 2 devine anevoios

Traim intr-o lume de cupluri.
Majoritatea prietenilor nostrii sunt casatoriti sau au o relatie monogama de mult timp, gen 7-8 ani.
Scartaie povestile astea de iubire in momentul cand el pierde niste cercei, primiti cadoul pentru ei de Mos Nicolae...... cand ea il cheama in vizita sa " se futa" si nu are orgasm iar invectivele si injuriile curg ploaie.....

si toti ne repeta ca o sa ne vedem peste 8 ani, noi, copilasii cu cas la gura care nu stiu cu ce se mananca o relatie....iar uneori cand stam in pat pe intuneric ne intrebam: Tu crezi ca noi o sa ajungem asa?
Iubi: Niciodata...ne-a lovit viata in asa fel incat sa stim sa trecem peste gunoaie.
Nu ti-e frica?
: Nu! Pentru ca esti tu langa mine!

eu uneori ma tem.... ma gandesc daca dragostea se transforma in ceva banal, daca nu mai conteaza cand ea suna si el inchide telefonul....ma gandesc ca noi stam impreuna de 3 ani dar dramele noastre de cuplu nu au fost niciodata amenintate de injuraturi, scuipat si cautat de cercei noaptea in padure....ma intreb totusi daca candva o sa ajungem sa ne scapam infuriata gura si sa ne destam a2a zi pentru ca am zis ceva ce a taiat pe viu sufletul....

poate ca eu, poate ca el, poate ca noi ,peste 7 ani o sa scriem tot basm de iubire....dar totusi, cat inca inima noastra bate ne gandim ca lumea e un loc frumos, pentru ca suntem....

pentru neguri spulberate

Ma iert pentru ca am fost obsedata de activari pentru telefonia fixa, pentru ca am tras cu dintii de clienti dupa ce am citit o duzina de carti de genul : Cum sa vindem, Cum sa obtinem ceea ce vrem, Cum sa manipulam etc.
Ma scuz in genunchi pentru ca am uitat de CUVANT si-am devenit obsedata de bani si de servici, de licente pe call center, de publicitate si de munca pentru munca si nu pentru suflet.
Am inceput convinsa de bine, de abilitati extraordinare, de faptul ca o sa fac fata la niste tipete din background cu n activari, daca nu nici o pauza si ore peste program...ma iert ca am pornit optimista si mi-am scos sufletul pentru ceva ce nu merita,pentru o experienta cam eterica si pentru scepticismul cu care am tratat refuzurile.
In curand o sa ma iert si pentru ca nu am mai fost EU, desi am tinut cateva zile cu dintii de firea mea comunicativa si deschisa, care in stare naturala si fara scripturi si urlete ar fi mutat muntii din loc si ar fi despicat apele....si mai ales pentru ca am crezut ca nu este peste puterile mele sa fac asta: sa vand prin telefon servicii de comunicare.

Am castigat o experienta, am trait intre oameni minunati, cand nu erau stresati, intre colegi funny si care au devenit personali acolo unde eu am dat gres si nu am reusit.
Am invatat ca pot sa lucrez cu oameni, cu cuvinte, cu limbaj corporal daca suntem fata in fata, daca vorbesc personal si mai ales m-am lepadat de statutul de papagal.

Cel mai important, cartile sunt dragostea mea, oamenii draguti si inteligenti sunt pasiunea mea si ca jobul meu va trebui sa integreze contact vizual, discutii sincere, scenarii realiste si experienta de la om la om....si-am mai auzit cateva povesti de viata care mi-au dezvaluit adevaratul feed-back al comunicarii.

Sunt fericita. Am demisionat. Sper sa primesc un job in thenoredactare, in publicitate,dar sa fie vorba de creatie si de oameni in carne si oase, sper sa imi fac o licenta superba pe comunicare si sunt sigura ca daca imi doresc asta cu suficienta ardoare, pana la urma calea mea nu va fi bantuita de neguri si fum.

Scrisoarea mea,dinainte de 50 de ani si totusi nu de acum

Draga Julieta, poate s-a nimerit filmul asta tocmai azi, din mana Destinului, sau poate nu...
da-mi un semn specific sa stiu ca nu ma impiedic sa regret peste 50 de ani ca odata am ascultat o furtuna mare, mai mare decat era in sufletul meu si de atunci niciodata nu pot sa nu tresar cand fosnesc frunzele...iar peste un timp pasi mei s-au afundat in nisip si-am adunat atata spuma de mare in suflet cat la asfintit sa nu fiu inghitita de valuri ci de inima marii mari si intinse, destinul in 2.