sarpele tine prea multa vina pe coada

cine il ispaseste? de ce fiecare femeie cand musca dintr-un mar simte putina vina si o senzatie de placere?!

prea putine femei tin marul in mana si musca din sarpe,sau prea putine recunosc ca au tentatii canibale si nu sunt vegetariene, fiindca plantele isi au rolul in decor...o masa fara un cos de mere arata imbufnata
o masa cu un sarpe pe ea ar arata putin terifiant....

purtam un sarpe la gat, stiam de vindecare, de juramant, ii ispaseam vina....

s-a rupt inelul si-a cazut sarpele jos, deci la bun sa duca pe coada atatea pacate si sa se tarasca...

eu vreau sa-l apar in fata instantei pacatelor, a ispitelor, a imaginilor...pentru ca sarpele, e mai savuros ca un mar si nu contine viermi ascunsi dupa spoiala colorata...sarpele este pur si simplu...nevinovat in taraiala lui toropitoare....

daca as fi eu eva,pentru inceputul pamantului,as manca sarpele si cu marul l-as plesni in cap pe adam pana ar curge toti viermii din rasa barbateasca....o eva intarziata,culege viermii cu mainile goale,iar sarpele tine prea multa vina pe coada, 2 simboluri nefericite in final.

iarta doamne creatia pe care o iubesti cel mai mult si ar face putin mai sus doar bine :*

din intelepciune

secretul pastrarii tineretii in suflet,al echilibrului dar si a sanatatii fizice : munca

mi-au zis asta 3 batrani, de aici de la bunici, cand am intrebat de ce se ajutau pe vremuri oamenii intre ei fara atata vrajba si fara atat egoism...ci erau bataturile lipite si horele de duminica pline de veselie si de chiote si orice prilej de intalnire se facea in comunitate si comuniune deplina, fara excluderi sau rotatii....

in gradina lui dumnezeu, nu exista gard,fiindca altfel prostii ar fi filtrati frumos la usa fara sa sara si sa te trezesti cu ei prin batatura....

e bun sa stai intre batrani,cand ti se sting luminile.

fixatie cu fixativ-moral sau tuburi goale

foarte bun,vant si ploaie,coafurile sunt ca si prietenii...depinde de fixativ,iar valorile morale,desi sunt din plin si nu vin in tuburi destul de mici sau de scumpe,sunt de cele mai multe ori indesate in buzunare,dar aici,printre ambalaje,e mai usor sa citesti zambete,de aceea eu din cand in cand mananc ciocolata si raman cu ambalajul in buzunar,multa vreme,nu ca si nostalgie dupa ciocolata,sau ca sa imi aduc aminte de efemeritate...ci pentru ca nu pot sa arunc jos totul...


eu,de mica,am fost invatata sa deschid usa, sa dau un blid de mancare, sa dau tricoul de pe mine,fiindca tricoul e mai aproape de piele si omul care ti-a trecut pragul iti e prieten,sau poate iti va fii daca il tratezi oameneste,pentru ca venii timpul cand nu vei avea ce manca, nu vei avea ce inchide in urma ta si nici cu ce sa te acoperi....am ridicat pe piedestal si am dat jos,am fost ridicata si am fost data jos,pana cand am ajuns sa invat ca este vital sa existe un echilibru intre a da si a primi, a solicita si a oferi,a jertfi si a fii tu jertfa ,caci Dumnezeu pe toate le-a insumat ca si acte crestinesti de iubire, dar a lasat totusi un diavol sa scormoneasca o balanta, sa semene in oameni diferentele acute care omoara...si totusi, fiind si cernuta am ramas om de bine, dar cu usa semi inchisa, pentru ca lumina mea nu vegheaza sfarsitul,ci indreptarea pacatelor,dar cand indreptarea pacatelor e actul cel mai greu si cand judecata nu ofera mantuirea....eu am setul acesta de valori,categoriile astea de oameni,dupa vorba si dupa fapt ca sa nu ma pierd niciodata si sa nu ii tratez pe unii ca si pe ceilalti. Fiind si eu cernuta in sita asa si la randul meu si eu am cernut cu suferinta sau cu bucurie,cu lacrimi sau cu zambete mi s-a parut de drept de atunci sa spun,avertizez si dau cu paru in cap cand ajung la gardul fiintei mele,pentru ca nu sunt nemarginita decat atunci cand sunt umana,stand intre oameni,dar cand oamenii stau intre mine si aripa ingerului meu, imi pierd nelimitarea si nu mai fac un pas spre indurerare.




 pana nu are cineva rabdarea sau puterea sa ma invete ca se poate si altfel decat altruist pana in maduva oaselor sau egoism cu pauze sau combinatii de taste, scapari, prin alunecare pe coloana vertebrala...alt drum nu cunosc

aripa mea

s-a consumat drama....consumand totul...dar am rugat din toata inima sa primesc un semn ca fac bine ce fac...
si ziua a inceput la o cafea, am povestit,am disecat,am analizat....
o vreme de cateva ore am judecat mizerii si m-am rugat si mai mult de semne, sa ma ajute sa le si inteleg...
am iesit, am fost la humanitas si mi-au intrat pe mana 2 carti : A toi, cuando tu no estas, Mihnea Rudoiu...primele pagini despre cum sa iti fabrici formule de inchis gura mediocrilor, despre cum mediul nepotrivit te imbolnaveste.
Copilul-umbra-P.F.Thomese.- fetita moarta care devine toate femeile,starile,grilajele si starile....mai putin un copil mort.
Primul volum i l-am daruit la Carmen,era inca de tura la Insomnia si a venit la pufi sa ma intrebe de ce tac si nu zambesc, nu zic nimic,daca sunt bine fiindca ochii mei i se par umezi...venise dupa nota fiindca iesea din schimb.
Mi-a adus restul si i-am intins cartea...au stralucit ochii ei dupa primele pagini, probabil are umbre adanci si ea,ieri am fraternizat in umbre...asa ca i-am intins cartea cu imprumut.
A venit prietenul meu bun si am povestit,mai la soare,langa usa,despre prima mea cafea, despre Irma...irima,cartile,semne,dumnezeu,sacrificiu si iubire si mai ales implinire....si despre mine,despre Costi,despre Monica, Constantin,strumf,pufi,ursulet...defapt noi am fost toate pe rand sfarsind in ograda ca niste gaini...fiindca eu multumeam de pe margine ,el urmarea de pe margine cum devenim casnici...prejudecatile varstelor, diagnosticele ,durerea,dar mi-am adus aminte o fraza: persoana iubita nu poate fi cuprinsa doar intr-un nume daca iubesti, ia toate chipurile si sentimentele si starile,caci iubirea e costa lui dumnezeu si dumnezeu nu a fost doar un cub,a fost cuvant, a fost carne,a fost fiu,a fost mama,a fost saman,a fost semn....si atunci Constantin,Imparatul si Monica-monos,origine greceasca,insemnand sihastra..
Delia- cea de pe insula Delos-Grecia/Delia, denumire purtată de Artemis, fiindcă s-a născut în insula Delos. 
La colt e o batranica,vinde flori,nu prea cumpara nimeni de la ea...ma gandeam sa i le duc Imparatului meu,dar am observat ca erau 6 si am aflat...sotul dumisale fusese florar,agricultor si om de viata: bauturica,fumat, prieteni multi si mai bautori si a murit de stop...de atunci toate buchetele vin pentru sufletul lui, toate florile infloresc mai frumos asa cand isi aduce aminte de el,la fiecare buchetel construit...in galeata cu apa,stateau narcisele cu capul in jos, in buchetel, s-au inviorat...si a ajuns, 5 flori pentru iubitul meu, fiindca e viu, fiindca mai are de inflorit si una pentru mine,fiindca eu am doar de facut buchetel si sa imi aduc aminte ca cu o floare nu se face primavara....cum am invatat printre lacrimi citind blogul unei super iubiri cu acelasi inceput ca a noastra si cu final apasator...de aceea am intrebat daca statia e un loc potrivit unde noi ne-am putea lua de mana spre casa..si a fost...el a ajuns mai repede si asa inima mea a zis:
Multumesc Doamne pentru semne!


Despre cum 24 m-a dus in statie unde am fost intampinata de cel mai mare zambet,cel mai drag sosit acasa, cel mai bun pahar de apa baut vreodata, cel mai tainic suras impartasit,cel mai indelung timp de povesti...ore in sir...si aseara, din senin,amandoi am pornit sa ne organizam spatiul si sa il curatim.
Am dormit adanc,cum nu am mai dormit de mult...dupa ce i-am povestit la mama despre revelatia mea, despre cum sa isi deschida inima ca sa nu duca crucea dureroasa singura,cand mai exista maini care i-o cer.
Astazi am mancat mamaliga cu lapte, ne-am gandit la mana, la malai, la faptul ca Imparatul a promis la Dumnezeu, ca daca eu o sa fiu bine, o sa plantam impreuna un copac langa bloc....apoi eu astazi am drum la Adoratia Euharistica...


Pace,iubire multa si cat mai putine umbre sa aveti!

pionierul lumii de chibrit

monitorul meu de la laptop e black.

mi-am pierdut vocea din cauza racelii.

vecinii dau gauri de sus in jos, sub, locuiesc eu.

ce doamne iarta-ma ii apuca pe toti sa-mi crape ziua in 4?

mi s-a recomandat plimbare in natura si ma inchipuiam in pat, cu 3 carti langa mine si nasul desfundat...

vroiam la scoala, cu gura mare si idei multe...dar totusi pana la urma:

azi am descoperit inca ceva minunat, alaturi de cuvinte si sufletul oamenilor: alte ganduri din alte bloguri si pe dumnezeul ales al nepalului....totusi, ma rog la cel ortodox si la maria romano-catolica sa isi revina monitorul laptopului meu si sa imi readuc in suflet personal personal chestiile de acolo...ca l-am pretuit si l-am ingrijit ca pe fiinta  mea. si inteleg ca-i plin de fluturi, dar zborurile noastre se fac din cuvinte si inima....

deci...motivul invizibil care l-a defectat si il domina, sa isi revina la disparitie si sa ma lase sa traiesc eu in peliculele mele elefantesti irizate cu puf de aripi si buburuza cu stilou :)

cutia de chibrit a pleoapei

ma doare capul si ma strange de gat ceva ce nu mai exista.
s-au lasat ochelarii in toc inveliti, sa vada mai bine visele roz, de care am nevoie cand

stau sus si ma uit pe geam la vecinii care scuipa, injura si vorbesc de futaiuri, ca si cand nu stiu
ca nici animalele nu se fut. oamenii vor miracole si o viata mai buna dar cuvintele lor nu ii ajuta sa respire.

sta cerul sa cada peste padurea mea de sub balcon.
mi-e dor de florin, fiindca cu el nu exista dureri de cap adevarate
fizic imi bat in tample toate gandurile pe care le-am osandit ieri la cinemameul meu gaunos.

lefia e cuminte, helefaneste pe balcon, eu o sa inchid pleoapele si in cutia noastra de chibrituri plina cu margele si vise, sunt implinite.
ursuletul care danseaza arunca cu zambete in pasarele, in alta lume.

mi-e liniste, doar pleoapele bubuie sferic. mi-a dat dumnezeu harul inapoi fiindca zbuciumul cu care ma incearca din nou nu trece din senin, viata nu are un pat de sub care sa lupti si moartea nu a vrut sa ma ascunda.

sectia departamentului fericirea ca respir trage capacul peste chibrite si nanii...sa vina ploaia sa ma spele de toate :*

la cine-ma(me)ul

la cinemaul meu mai bine zis....la cine mame-le le spun asa frecvent ca deciziile luate nu sunt bune

cine-i eul care suporta 2 ani un carcinom tiroidian si apoi se impacienteaza ca nu a venit parafina in 14 zile...doar pentru ca hormonii, doar pentru ca nici acum nu cred, pentru ca nu pot sa cred in diagnosticul ala si nu pot sa cred ca am multumit asa des lui dumnezeu ca am scapat si ca mai vreau o zi sa fie bine si ca fie toate venele salvate intru gloria cerului.

la ce film prost am nimerit iar cand am luat decizia sa ma duc....

azi lefinia a intors pe toate partile canile de cafea si retele de mancare si si-a scotocit imaginar dulapul.m-am gandit sa ma tund putin si sa ma vopsesc roz, ca sa nu mai fiu eu, sa fie o alta stare ca sa zica ca isi baga tocul invizibil si nepurtabil si ca asta este....si sa inceapa era optimismului....dar totusi m-am regandit, 20 de lei vopsea, 10 lei kit de bolunzire, grija,spatiu timp...pentru nimic, acelasi diagnostic, aceeasi stare,acelasi urlet de morminti, ca de " de ce eu" mi-e plin podul si nici un raspuns si nici un semn....

si apoi...eu rulez intre drama si romantic pie...si amestecaturi...de horror si action hard babe....nu stiu, cat de creatoare sunt, nu am reusit sa inventez alt gen,sa-mi mut rola pe alt proiector,sa traga toti elefantii la jug printre bambusi dar sa fie ceva.

sa fiu si eu superficiala ca un strat de savana.

sa fiu si eu exuberanta ca si frisca din savarina.

sa fiu si eu proasta ca un papuc chinezesc.

ca de ziua cariei negre mi s-au strepezit toti nervii( fara simptomul clasic ca nu mai il posed de cand sta tiroida mea in parafina).

oare boabele de soia sunt fericire? ca sa incerc o reprofilare :D

va pup, iubesc viata, iubesc culorile, ma iubesc si pe mine prea mult si mai ales,iubesc oamenii mei care strang nisip din mine si din urmele mele :*