M-am tampit de cap si mi-am dat viata peste cap.
In ultima vreme incep sa dorm din ce in ce mai mult cu visele fixate pe un anumit cuvant,fenomen,stare doar pentru a-mi citi visele dupa...si toata lumea imi urla ca nu e momentul sa fac experiente,ca mai am pana la BAC asa putin si eu citesc beletristica si ca hibernez la soare,ca mi se vorbeste si ca din oameni mi-am facut bucati de sticla.
-Ma cheama Rose,ca pe mama de Véronique Ovaldé-
"este un roman magnific,care descrie confruntarea dintre inocenta copilariei si desertaciunea lucrurilor"--> si de aici m-am lasat sedusa si am pus mana pe carte.
Defapt,starea dupa citirea micului roman a fost"goala in mijlocul verii,pe fundul putului trupul meu seduce ,daca imi spui asta locuieste in trupul meu delir...
Pe langa faptul ca nimeni nu a inteles,pe langa faptul ca era din nou o stare a mea care nu poate fi explicata doar traita cumva suntem toti in plop si plopul in aer.
"Pe dinauntrul meu,eram o doamna foarte batrana-o doamna plina de intelepciune,spunea mama-,cineva care stia sa gandeasca,care se panica la ideea numarului de centimetri care-i ramaneau de trait,o doamna cu o memorie foarte batrana si cu momente de mare confuzie."
EU,nu ma numesc Rose,nici ca si mama...dar in sinea mea sunt mult mai mult rose decat am avut puterea vreodata sa recunosc...ciudat amestec intre lumea mea si Lumea ,aliaj intre atunci voi fi eu si nu stiu momentan,e aiurea ca exista centimetrii de nu imi e frica de moarte doar daca pare fara nebunie,fara ma indragostesc fiindca la oameni le place sa fi indragostit,cumva instrainata de norisorul roz adancita in norul nu imi pasa,doar sunt fericita in felul acesta departe de tot si de vreau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu