L-am reluat pe Gide,inghit paginile din Jurnal cu o foame ce ma sperie.
In ultima vreme am stat despre povesti minore si barfe de budoar care mi-au lasat lacune in vocabular.Imi revin incet,inaintez totusi destul de repede printre toate gandurile lui despre viata.
E simplu sa judeci o opera,o viata,o gandire,e simplu daca ai ipocrizie crasa
incat sa-ti dai cu parerea savant si pompos in dizertatii lungi.
Mie imi place Gide fiindca e plin de tumult,ros de indoieli,crescut in situatii absurde,macinat de creatii si ideei multiple.
Se cauta pe sine in tot zgomotul salonului.Asta imi place mie.
Frenezia si drama inseamna in ochii mei clipele de fericire,un scriitor viu le traieste pe toate ,le amplifica...in rest existe opere traite pe dinafara,mecanice,in care simti fortarea metaforei,asteptarea frazei edificatoare,cautarea de cuvinte potrivite si aranjarea lor in pagini si in firul narativ.
Mie imi plac jurnalele,scrise din zbucium,scrise cu adevarat din trairi si ideei,in care sa simti o crestere,o cadere,o schimbare.Dispretuiesc publicatiile care merg pe poze,pe cuvinte alese si imbuchisite cat mai inchis si mai zornaitor,dar asta nu pentru ca nu le inteleg ci fiindca imi fac greata,ma scarbesc cu totul.
In toate aceste "labareli" pompoase nu reusesc sa maconectez la autor,la emotia sau starea care da nastere marturisirii....si sufletul meu oboseste in asteptarea emotiei si imaginatia mea se plictiseste fara un start.
Ma simt renscuta cu Gide in fata,soare si inghetata de ciocolata cu alune
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu