Climatul socio-politic ma imbolnaveste!
Drept este ca de mica am fost eu nelinistita cu privire la viitor si-am urzit planuri pentru siguranta, multe si impaienjenite, dar bine trasate.
Cumva, intrai inapoi in nebunia mea...ca nu mai ma gasesc cand dau cu ochii de stiri, cand ma uit in jur, cand ma bantuie fel si fel de scenarii, de obicei cinice si sumbre si apoi,vocea Maestrului meu, cu linia de plutire....cel mai pacat si dureros este ca nu m-a invatat cum naiba sa faci liniste pe langa linia de plutire.
Nu cred ca reusesc, nu mai pot sa stau cu dintii pe nici un plan, siguranta mea e dusa pe apa sambetei, nu mai pricep oamenii,nu mai ii tolerez,nu mai am decat senzatia ca imi vine sa le sar in gat, sa ii palmuiesc, sa ii urasc si sa ii fac bucatele. Fara nici un motiv plauzibil, mi se pare doar ca sunt prea multe masti si prea multa schimbare...cum zicea o prietena draga de-a mea, au devenit etichetele care le-au fost puse candva.
Cred ca innebunesc, ma gandesc la un spital, sau la calugarie...existenta aia trasata, rutina, poate o sa imi dea sentimentul de siguranta pe care l-am cautat toata viata mea si nu l-am gasit. Am impietrit cu planurile duse pe apa sambetei...si ma intreb zi de zi eu ce naiba fac, ma agit din oficiu, necontrolabil...simt eu ca vine ceva...iar vine ceva.
Citesc, razant, ca nu se prinde nimic de mine...ca nu mai ma pot depersonaliza de nici o culoare, ca nu mai pot schimba macazul, ca nu stiu de la ce dracu a pornit toata nebunia asta, desi aud in telefon tot mai des, ca o sa treaca, ca e o faza, ca o sa fiu ok,ca ma obisnuiesc fara iubitul meu, ca linistea se obtine cand te tine cineva de mana.
Fac 24 de ani si ma uit in urma, ma uit la altii cu 24, ma uit la ce vroiam,la ce aveam trasat si nu stiu, ma vad focalizata putin gresit, putin stupid si nerealist...chinuita de frica de a ma rata, de a fi umana sau a naibii si egoista, la imensa lupta cu viata, de a ajunge sus,unde sa fiu in siguranta de orice adeverinta, undeva unde sa fie cald si sa imi placa.
De alte previziuni, de alte momente cand as claca, cand imi zic ca am si eu dreptul sa o iau razna, sa fiu nebuna, ca am dreptul sa nu mai ma gandesc la nimeni, nici macar la mine...dar apoi vine tampita aia de linie de plutire, la oamenii care au stat aici si nu au clacat si nu mi-au intors spatele, care probabil au avut si ei ganduri din astea.
Daca odata am zis ca sunt Dumnezeu si papusar, am nevoie acum de niste ate, altele decat cele din capul meu, altele decat cele pe care le stiu...si o sa vina un soc, stiu cumva, il simt, un fel de premonitie...
ma mai gandesc si la ceva de liniste, poate e de la hormoni, poate e de la caldura sau de la mancarea eco pe care am trecut,sau poate de la oboseala cronica cu care m-a diagnosticat mama...sau poate chiar innebunesc.
E vacanta si...e prea liniste si toata lumea imi zice sa ma calmez...as vrea sa stiu croseta, broda...sa fac cipca la poale, fiindca filmul asta are o vedeta prafuita.
Cu toate panzele sus, pana la capatul pamantului, un sir de dominou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu