Frunzele astea ce-mi spun unii ca-s moarte
stau chitite pe jos
si mesteca, mesteca picuri de ploaie
de unde atata lipsa de zgomot
sub pasii catelului meu.
Mecanicu molfaie sub pasii lui atatea frunze. E multumit si isi flutura coada de dimineata. Eu imi flutur genele sub burnita rece.
Beau cafeaua aburinda cu ochii pe jocul de portocaliu nuantat si-mi vine parca o tristete cand adie o pala de vant...nu-i frig sa-mi curga lacrimile, dar imi curge in suflet toamna, prea repede, prea aglomerat.
Oftam amandoi adormiti, o pala de cafea si pala de alb umezit de frunze spre moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu