A mângâia pătimaș cu privirea
atunci când îți e îndepărtată orice altă posibilitate.
Orbul are privirea în palmă și patima lui devine mila ta.
Mila ta și ceva mai mult căci până și tu ești orb uneori.
Eu când am să orbesc o să știu ce gust are curcubeul. Până atunci te sărut cu ochii deschiși .Nu din teamă sau obișnuință. Nu fiindcă vânez pupila ta dilatată. Totul pentru că vreau să văd cum vine orbirea.Ceea ce tu numești dragoste atunci când ne bem cafeaua în atelier și pretindem că suntem noi,cei adevărați și nevătămați de viciile eternei povești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu