Mi se pare că pentru aceasta este nevoie de o pasiune arzătoare, însă de o pasiune pură, lipsită de orice ţel, de orice determinare senzuală. Un om care nu ştie ce este pasiunea, nu va cunoaşte niciodată ce este iubirea, fiindcă iubirea se naşte numai atunci când există o totală lepădare de sine. O minte care caută iubirea sau adevărul nu este o minte cu adevărat pasionată. A întâlni iubirea fără a o căuta este singura cale de a o găsi: a ajunge la ea pe neaşteptate şi nu ca rezultat al unor sforţări sau al unor experienţe. O astfel de iubire nu se supune timpului; o astfel de iubire este în acelaşi timp personală şi impersonală, este atât pentru individ cât şi pentru mulţime.
Iubirea este asemenea unei flori care îşi dăruieşte parfumul: o putem mirosi sau putem trece nepăsători pe lângă ea. Floarea se află acolo pentru toţi, dar mai ales pentru cei care îşi dau osteneala să-i soarbă parfumul şi să o privească cu încântare. Puţin importă pentru floare faptul că suntem în grădină alături de ea, sau că ne aflăm departe; ea continuă să împrăştie în jur suavul său parfum pentru toată lumea.
Iubirea este întotdeauna vie, nouă, proaspătă. Pentru ea nu există ieri sau mâine. Ea se află dincolo de tumultul gândirii. Numai mintea inocentă ştie ce este iubirea şi numai mintea inocentă poate trăi în această lume care nu este inocentă. Acest lucru extraordinar pe care omul l-a căutat veşnic prin sacrificiu, prin adorare, prin sexualitate, şi dureri de tot felul, va putea fi întâlnit atunci când gândirea, înţelegându-se pe sine, îşi va găsi în mod firesc propriul sfârşit.
Atunci iubirea nu mai are contrar, atunci iubirea nu mai are conflict.
(Jiddu Krishnamurti)
Pentru ca odata am fost intrebata daca stiu ca ce e iubirea....
Nu,nu stiu ce e sau cu ce se mananca,dar stiu sa miros flori si mai stiu sa las culorile sa ma impresoare.
Iubesc sau poate nu ,stiu ce e sau poate nu....dar nu calc in picioare nici o petala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu