te cunosc, te citesc, iesim la o cafea si dintr-o data devin femeia pe care ti-ai dorit sa o ai in brate si crezi ca da, eu sunt cea cu care o sa ai copii inteligenti si talentati si frumosi si destepti.
si intr-o clipa vezi ca nu sunt decat colectoare de lesuri, ca nu stiu sa iubesc, ca eu cred in cruciadele mele pe care le duc, ca imi aleg cruciatii dupa cat de repede o sa plece fiindca scamele de piele mi-au spus ca mereu o sa plece, ca un pui de uliu la care i-ai vindecat aripa.
ma vezi in oras la o cafea si ti se pare ca vorbesc interesant. ai impresia ca eu sunt femeia care stie cum o sa-ti recuceresti iubitul si-mi ceri sfaturi peste sfaturi si facem schimb de retete de clatite.
si intr-o zi iubitul tau o sa iti spuna ca parca am eu ceva ce tu nu ai si-o sa-mi dea un dop de fanta pe care o sa il port la gat fix o saptamana,pana o sa creada el ca eu sunt femeiea care nu asteapta parfumuri, cine in oras si cai putere.
ei bine, adevarul e ca eu sunt femeia care culege lesurile voastre,ca le ingrop in desert sa-mi creasca tepii de la cactusul care ma imbraca, cat mai mari, cat mai lungi si mai duri, cat sa-mi sufoce traheea si sa-mi aduca aminte secundar ca oamenii lasa doar desert si iluzie.
sunt fiinte sociale,doar atat, exista oameni deliciosi si speciali.ei lasa in urma si drumuri si ideei si ganduri,pe care cactusul meu le rumega singur sub o noapte eterna si rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu