Azi am fost la coloviul literar,dar dupa ce am recitat eu am plecat cu mama si cu nasa mea la un suc.
Am rezistat eroic alaturi de toate frazele ametitoare si pompoase,modelul vechi de literatura,generatia mea fiind dupa parerea marilor poeti trecuti deja,o nebuloasa haotica in a caror maini poezia o ia pe cai nebanuit de periculoase si tenebroase.
Eu,am sfidat,am vorbit rapid,ascutit,greu,cu zambetul pe buze,ca si cum as fi jucat la ruleta niste cuvinte...i-am captat mai mult decat tot fiindca eu sunt vie,fiindca in cuvintele mele sunt colti si inimi si suflete.Eu vorbesc cu tot sufletul meu si mainile mele au o bucata din cer.Sunt si eu o bucata din timpurile mele,din zgomotul zilei si miscarea nocturna.
Plang.Iubesc.Mananc.Dorm.Scriu.Traiesc.Citesc.Respir.
Inteleg insemnatatea drumurilor deschise,sacrificiile lor,concesiile vremurilor,viata si operele multe si insemnate...dar parca devin praf de oase si ceva fuioare de vorbe aliniate teapan in dulap.
Parca s-au dus balaurii de alta data si viata...raman opere si elogii la colocvii,sunetul ala monoton al paginilor,vocea calma si indepartata,cumintenia autorului ma face sa ma gandesc la necrologul inimii autorului.Ei inca traiesc si scriu,chiar daca cei ce vorbesc spun despre viata si opera lor ca si cum nici moartea nu le mai da intalnire.
Eu sunt o dezertoare fiindca viata mea are urechile lungi si ascutite,cuvintele mele fierb si tuna,chiar daca sunt doar la primul volum eu stiu ca deocamdata am aranjat o stea pe cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu